Toni Greblă, achitat definitiv de instanța supremă, în dosarul în care a fost cercetat pentru fapte de corupție: „Anumiți oameni s-au crezut dumnezei ai CCR”

Toni Greblă, achitat definitiv de instanța supremă, în dosarul în care a fost cercetat pentru fapte de corupție: „Anumiți oameni s-au crezut dumnezei ai CCR
Publicat: 27/06/2019, 15:28

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au achitat definitiv pe Toni Greblă în dosarul în care a fost cercetat pentru trafic de influență, fals în acte și coordonarea unui grup infracțional. Greblă a fost achitat și în primă instanță tot de ÎCCJ.

Procurorii DNA l-au acuzat în 2015 pe Toni Greblă că, după efectuarea perchezițiilor domiciliare la ferma sa de struți, fostul judecător al Curții Constituționale și-a continuat activitatea infracțională și a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obținute din infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, ca să obțină pentru el și pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

La vremea respectivă, Greblă, fost judecător CCR, a fost reținut de DNA pentru o perioadă de 24 de ore.

Greblă a explicat atunci că procurorii i-au imputat faptul că, în ce privește infracțiunea de trafic de influență, este vorba despre o sumă de 100.000 de euro, care a fost investită de omul de afaceri Mihai Prundianu în ferma de struți. În schimbul banilor, Greblă ar fi intervenit pentru acesta pe lângă unele instituții ale statului.

DNA mai arăta că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetățean turc, cetățeanul moldvean Victor Dolghi și Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetățeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracțional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federația Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

Toni Greblă a declarat, la scurt timp după ce a fost achitat definitiv de instanța supremă, că va analiza și va lua o decizie. Secretarul general al Guvernului a spus că dosarul i-a fost deschis pentru că trebuia și CCR să fie atenționată de persoane care „s-au crezut dumnezei” în instituții.

„Nicio decizie nu trebui luată la cald. Voi analiza cu luciditate, având în vedere și funcția pe care o exercit în prezent. Și sper să iau cea mai bună decizie – să nu mă pripesc, să fiu un om echilibrat. Din păcate, alții nu au procedat la fel cu mine”, a declarat Toni Greblă, la Antena3.

Întrebat de ce i s-a deschis acest dosar când era judecător CCR, Greblă a răspuns: „Anumiți oameni care nu mai reprezentau instituțiile în care lucrau s-au crezut dumnezei și au vrut să pună la punct toate celelalte instituții ale statului român. Rămăsese CCR neatenționată în legătură cu faptul c deciziile ar trebui luate în altă parte și conform cu interesle unora. Din acest motiv, au vrut să dea un exemplu și CCR. Iar au acum mă felicit pentru faptul că imediat mi-am dat demisia din CCR pentru a apăra Curtea și ea să poată să-și exrcite responsabilitățile”.

La rândul său, Șerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a spus că nu avea nicio îndoială în privința nevinovăției lui Greblă.

„Sunt prieten cu Toni Greblă de mai bine de 25 de ani. Nu e un secret că am făcut propunerea să meargă la Guvern și de asemenea să meargă la Ministerul Justiției. Se miza pe faptul că judecătorii nu contează, erau însăilate în bătaie de joc niște acuzații în care domnul Greblă era acuzat că a încălcat embargoul iimpus de Rusia UE. Eu nu am avut nicio îndoială că este nevinovat. Probabil că ei nu au mai reușit să lege ceva din aceste mizerii în care se legau capre, struți, rochii și embargoul”, a spus Nicolae la Antena3.

Magistrații instanței supreme l-au achitat definitiv, joi, pe Toni Greblă, în dosarul în care a fost cercetat pentru fapte de corupție. Secretarul general al Guvernului a fost achitat și în primă instanță de ÎCCJ pentru trafic de influență, fals în acte și coordonarea unui grup infracțional.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online